Într-un cadru natural, pe o suprafaţă de 1,7 hectare, te aşteaptă următoarele atracții: piscina cu valuri, tobogane (kamikaze, familiale, gaura neagră, uriaşe, de ape sălbatice, de competiţie şi toboganele elefant), culoar cu valuri, bazine pentru copii, ruinele unui templu incaș, insula comorilor
Contact
4431 Nyíregyháza-Sóstógyógyfürdő, Fürdőház tér 2.
+36 42 596-860 (Élményfürdő)
+36 30 539-8031 (Élményfürdő)
+36 42 500-106 (Parkfürdő)
sostort@sostort.hu
www.aquariusspa.hu
Deschis
Băile Aquarius
luni – duminică: 9 a.m. – 8 p.m.
Ștrandul Aquarius Parkfürdő
În sezonul de vară:
luni – duminică: 9 a.m. – 8 p.m.
Băile Aquarius
Băile Aquarius, o locație numită baia mai multor generaţii se află în centrul complexului balnear, renumit pentru apele sale cu efecte terapeutice. Dacă doreşti să rămâi cu o mulțime de impresii plăcute aici găseşti totul! Dacă îţi plac apele termale, Lumea Termală îţi oferă o adevărată relaxare. Te poţi relaxa şi recupera în apele termale cu conţinut ridicat de iod şi brom și care au un efect terapeutic.
Dacă eşti curajos şi îţi plac provocările, poţi încerca toboganul kamikaze, piscina cu valuri şi culoarul cu valuri! Lumea copiilor este o adevărată junglă. Caută aventurile dintre liane şi comorile ascunse ale imperiului incaş pe corabia piratului Jack Sparrow!
Bazinele din cadrul Băilor Aquarius
- Bazinul acoperit cu apă termală, dotat cu bănci cu jet de aer sub apă şi 6 bucăți de duşuri pentru zona cervicală (34-36 °C)
- Bazin exterior cu apă termală cu facilități de divertisment (36-38 °C)
- Bazin cu hidromasaj, băi de şezut cu jet de aer (34-36 °C)
- Bazin Kneipp cu apă rece (16-20 °C) şi apă caldă (38-40 °C)
- Bazin cu valuri (28-30 °C)
- Culoar cu valuri, cu jeturi de apă, cu perdea de apă şi peşteră (28-30 °C)
- Bazine pentru copii cu 3 niveluri de adâncime (30-32 °C)
Ștrandul Aquarius Parkfürdő
Dacă doriți să faceți o baie vara sigur veți alege Ștrandul Aquarius Parkfürdő aflat într-un parc întins pe o suprafață de 7,5 hectare cu o vegetație bogată și mulți copaci.
Îţi plac senzaţiile tari? Alege toboganele! Îţi place să înoți? Te aşteaptă bazinul olimpic de 50 metri! Te poţi răcori la barul piscinei unde te aşteaptă cocktailuri deosebite! Îţi place să te distrezi, să petreci? Te aşteptăm la un Retro party cu muzică deosebită în fiecare seară de miercuri şi vineri lângă bazinele cu apă termală!
Băile de cinci stele
Asociaţia SPA-urilor Ungureşti a acordat în anul 2017 Băilor Aquarius şi Parkfürdő calificativul de Băi de 5 stele, fiind îndeplinite o serie de criterii foarte stricte.
Unități de cazare în apropierea băilor
În cazul în care căutați locații de cazare în apropierea băilor vă propunem să alegeți Hotelul Fürdőház. În incinta hotelului funcţionează încă din secolul 18 o baie cu apă termală unde vizitatorii făceau baie în căzi din lemn de stejar ca mai apoi acestea să fie confecționate din marmură. Încărcaţi-vă „bateriile” fiind oaspeții acestei clădiri istorice, unde pe lângă cazare vă puteți relaxa la centrul SPA din incintă!
Fotografii
Hartă
Adresă: 4431 Nyíregyháza-Sóstógyógyfürdő, Piaţa Fürdőház, nr. 2.
4431 Nyíregyháza-Sóstógyógyfürdő, Fürdőház tér 2.